Un elicopter cu şapte persoane la bord s-a prăbuşit într-o zonă montană din centrul Nepalului

Un elicopter cu şapte persoane la bord, între care un alpinist japonez, s-a prăbuşit sâmbătă într-o zonă montană din centrul Nepalului, au anunţat responsabili locali, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Deocamdată nu există informaţii cu privire la persoanele aflate la bordul aparatului de zbor.

Citește și : Taiwan: SUA recheamă pentru consultări trei reprezentanţi diplomatici din America Latină

„Depunem eforturi pentru a ajunge la locul accidentului atât pe calea aerului, cât şi pe jos. Dar condiţiile meteo complică operaţiunea de salvare”, a declarat directorul aeroportului din Kathmandu, Raj Kumar Chettri.

Elicopterul „Altitude Air”, o companie privată, a pierdut contactul cu turnul de control la puţin timp după decolare în districtul Gorkha (centru). Epava sa a fost reperată pe un deal împădurit în districtul vecin Dhadhing, a indicat oficialul citat.

Elicopterul este un mijloc de transport frecvent utilizat în această ţară cu munţi înalţi la transportul de turişti şi de mărfuri.

Cu toate acestea, Nepalul este cunoscut pentru nivelul său scăzut de securitate în materie de transport aerian.

Citește și : Donald Trump anunță că SUA și Japonia au început negocierile privind comerțul

În 2016, şapte persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident de elicopter la 22 km nord de capitala ţării, în timp ce mai multe accidente s-au produs în ultimii ani.

Companiile aeriene cu sediul în Nepal au interdicţie de zbor în spaţiul aerian al UE, notează AFP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *