Toni Greblă, la Înalta Curte: „Nu contest completul de judecată la apel”

Toni Greblă, acum secretar de stat în Guvern, a venit în această dimineață la Înalta Curte, unde se judecă primul termen al apelului DNA în dosarul în care fostul magistrat la Curții Constituționale a fost achitat în primă instanță pentru trafic de influență. Greblă a declarat că „justiția este o mașinărie care funcționează greu, dar că vremea presiunilor asupra procurorilor sau judecătorilor a trecut”.
„Pe mine nici nu mă interesează cine judecă. Oricine poate judeca din judecătorii Înaltei Curți, eu cred că etapa în care anumite influențe se exercitau și asupra organelor de urmărire penală și asupra judecătorilor a cam trecut, astfel încât nu am probleme cu compunerea instanței de judecată. Toate lucrurile se rezolvă pas cu pas și nu trebuie să facem un arc peste trunchi pentru a vedea ce voi face eu peste doi ani”, a declarat Greblă.

Știre inițială: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a programat luni primul termen al apelului declarat de DNA în dosarul în care fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă a fost achitat în primă instanţă pentru trafic de influenţă.

La data de 11 mai, un complet de trei judecători de la Instanţa supremă l-a achitat pe Toni Greblă într-un dosar în care a fost trimis în judecată în 2015 pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, efectuare de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia, constituire a unui grup infracţional organizat şi fals în declaraţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *