În contextul desfășurării Referendumului, pompierii sunt angrenați în misiuni specifice de verificare și protecție a secțiilor de votare, pentru organizarea în condiții de siguranță a procesului electoral.

Inspectoratele pentru situații de urgență au efectuat, în această perioadă, acțiuni preventive care să contribuie la consolidarea climatului de siguranță a cetățenilor, respectiv buna organizare și desfășurare a Referendumului din acest an.

Inspectorii de prevenire au efectuat verificări la obiectivele în care sunt organizatecele18.662secții de votare, fiind înlăturate pe timpul controalelor peste 3.000 nereguli. Pentru disfuncționalitățile identificate în teren prin încălcarea legislaţiei din domeniul apărării împotriva incendiilor au fost aplicate 2.717 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 42.500 lei.

De asemenea, în această perioadă, pompierii vor desfășura activități de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu personalul secțiilor de votare. Aceștia vor fi informați asupra modalităţilor practice de evacuare a persoanelor, materialelor şi documentelor specifice procesului electoral.

Principalele aspectele avute în atenție de către inspectorii de prevenire au urmărit:

  • Asigurarea căilor de accespentru desfășurarea în bune condiții a procesului electoral;
  • Marcarea corespunzătoare a căilor de evacuare şi menţinerea acestora în permanenţă practicabile;
  • Dispunerea cabinelor de vot fără blocarea accesului la instalaţiile de hidranţi interiori sau alte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor;
  • Menţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor şi sistemelor de apărare împotriva incendiilor (instalaţii de iluminat de siguranţă, de semnalizare, de stingere a incendiilor etc.).

Pentru familiarizarea cu specificul construcțiilor, asigurarea accesului cu autospeciale și planificarea unor eventuale intervenții, pompierii din cadrul subunităţilor operative au efectuat acţiuni de recunoaştere în teren la toate amplasamentele unde vor funcționa secții de votare.

Pentru perioada următoare, IGSU a dispus suplimentarea efectivelor care să asigure măsurile de protecție, precum și de prevenire a situațiilor de urgență pe parcursul procesului electoral, astfel încât exercitarea dreptului la vot să se desfășoare în depline condiții de siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *