Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoaraau

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timișoaraau dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13septembrie 2018, a inculpatei

GOLBAN LUCICA, șefa Serviciului de Informații Fiscale din cadrulAdministrației Județene a Finanțelor Publice  Timiș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii deluare de mită.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La data de 13 septembrie 2018, inculpata Golban Lucica, în calitatea menționată mai sus, a primit de la reprezentantul unui om de afaceri suma de 3.000 lei pentru ca  o cerere de atribuire a codului de înregistrare în scopuri de TVA(document fără de care societatea nu putea să își desfășoare activitatea), să fie admisă și rezolvată cu celeritate, în condițiile în care societatea respectivă figura cu datorii la bugetul de stat în valoare de peste 100.000 lei, neîndeplinind condițiile  rezolvării favorabile a cererii.

Banii respectivi au fost remiși inculpatei chiar în sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice  Timiș, la scurt timp aceasta fiind reținută de procurorii anticorupție.

InculpateiGolban Lucica i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 14 septembrie 2018, inculpataGolban Lucica va fi prezentată Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *