Accident GRAV în judeţul Ialomiţa :Un mort şi şase răniţi

O persoană a murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs, duminică seară, pe drumul naţional 2C, în judeţul Ialomiţa, unde un autoturism a lovit o căruţă. Mai multe echipaje medicale şi de descarcerare intervin la locul accidentului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa, Lăcrămioara Chira, accidentul s-a produs în zona localităţii Amara, fiind implicate un autovehicul şi o căruţă.

În urma impactului dintre acestea, căruţaşul a murit, iar alte şase persoane au nevoie de îngrijiri medicale, arată primele date de la faţa locului.

La locul accidentului intervin o ambulanţă SMURD, patru echipaje medicale de la Serviciul de Ambulanţă Ialomiţa, un echipaj de stingere şi pompierii de la descarcerare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *